„Urzeala Tronurilor” transformă Croaţia într-un Regat al turismului

Scris de  |  Nici un comentariu

Croaţia a cunoscut un boom imens al turismului, după ce mai multe sezoane din „Game of Thrones”– serialul cu cel mai mare succes la public din istoria postului de televiziune HBO, au fost filmate aici. Lansarea sezonului cu numărul 5, programată pentru 12 aprilie va atrage anul acesta şi mai mulţi fani ai serialului.

Dubrovnik, Croaţia Foto credit: Reuters

Conform statisticilor, anul trecut 45 de milioane de turişti şi-au ales destinaţia de vacanţă pornind de la filmele vizionate, dezvoltându-se astfel conceptul de screen tourism.

Noua Zeelandă a înregistrat o creştere de 40% a numărului de vizitatori în ultimii ani datorită seriei “Lord of the Rings”, urmată apoi de “The Hobbit”. Regizată de neozeelandezul Peter Jackson, trilogia “Hobbit-ul” a generat încasări de peste 7 bilioane de dolari industriei turismului din Noua Zeelandă.

The Green Dragon™ Inn

The Green Dragon™ Inn

Efectul serialului “Urzeala tronurilor” se resimte deja puternic nu doar în turismul Croaţiei, ci şi în economia generală a ţării. Oraşul Dubrovnik a fost sursă de inspiraţie pentru decorul fantastic din serial. Cetatea croată a jucat rolul Debarcaderului Regelui, capitala celor Şapte Regate din Westeros.

Fortul Lovrijenac din Dubrovnik a fost folosit pentru a ilustra Turnul Roşu din Debarcaderul Regelui, iar portul situat dincolo de zidurile cetăţii a fost decorul în care s-a desfăşurat bătălia navală Blackwater.

dubrovnik-game-of-thrones-port

Jurnaliştii de la The Telegraph au subliniat că “economia Croaţiei depinde aproape în totalitate de industria turismului.” Agenţiile de turism naţionale şi internaţionale se întrec în a oferi vacanţe şi tururi speciale pentru fani, la diferite categorii de preţ.

film tour

În Croaţia un astfel de traseu cuprinde oraşul Dubrovnik, palatul lui Diocleţian care datează din anul 300 î.en., Pădurea Klis din Dalmaţia centrală, Parcul Naţional „Krka“, aflat în apropriere de Sibenik, celebru pentru cascadele sale spectaculoase care cad peste roci carstice.

De pe urma popularităţii serialului au profitat şi alte ţări în care au fost filmate scene din “Urzeala tronurilor”: Irlanda de Nord, Islanda şi Maroc. Dar se resimte şi o creştere semnificativă a turiştilor care aleg să viziteze oraşe medievale, de asemenea tot mai multe castele din Europa pot fi închiriate. Există şi tururi care durează mai multe săptămâni şi refac întregul traseu al serialului.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *