Terasa Florilor/Tati Bar/Bubu

Scris de  |  Nici un comentariu

Din vara lui 2010 şi până în decembrie 2015 am sălăşluit într-o garsonieră la Obor. Sună plat şi puţin comunistoid, dar m-am simţit foarte bine în perioada asta. Aveam piaţa aproape, mergeam des până la Universitate doar cu ajutorul picioarelor, descopeream mereu clădiri și străduțe superbe, dar cel mai mult mi-a plăcut că eram aproape de locuri foarte plăcute unde puteai mânca bine şi, de multe ori, ieftin.

Cred că locul unde am mâncat şi cotizat cel mai mult din viaţa mea e Terasa Florilor, pe Ion Maiorescu nr. 42, foarte aproape de pasajul Obor.

Frumos este să recunosc că la început am ajuns acolo fiindcă era la parterul blocului și nu mai dădeam banii pe taxi până acasă, dar apoi am început să mă ataşez de micii, cartofii prăjiţi(chiar din cartofi) şi berea lor la draught. Nu, nu am mâncat doar mici şi cartofi prăjiţi acolo; ba chiar îndrăznesc să spun că am încercat cam tot ce au ei prin meniu. Însă ceea ce vreau să transmit prin mici şi cartofi prăjiţi e starea naturală a lucrurilor la terasă.

Şi tot din motivul ăsta am ales să nu fac nici măcar o fotografie pe care să o postez, tocmai fiindcă mâncarea e bună şi autentică. Nu prea aş vrea să bat monedă pe mici sau ceafă de porc. Da, sunt foarte gustoase, mult mai ofertante decât în majoritatea locurilor pe care le poţi frecventa în zona aia, dar atât. Aici nu prea te duci pentru desfătări culinare și pentru bucătăria moleculară. NU, aici mănânci foarte bine după muncă sau după vreo câteva beri cu cei dragi.

Terasa florilor sau Bubu, cum îi mai spune lumea, e un loc perfect unde să faci o petrecere, să te uiți la meci și toamna, dacă ai puţin noroc, prinzi un fruct din gutuiul care creşte fix în mijlocul terasei.

Asta se întâmplă mai cu seamă din aprilie şi până dă frigul. Iarna se poate sta pe terasă, care e închisă şi nu mi s-a părut că ar fi frig, dar nu e perete, în tot cazul.

Nu ştiu dacă la început era terasa, fiindcă în 5 ani, cât am stat eu pe acolo, s-a dezvoltat din ce în ce mai tare, dar mă gândesc că la început era doar casa unde acum se ţin serile de Karaoke. Dacă nu făceau tot ce am zis eu până acum, cu siguranță nu ajungeau la dimensiunea actuală. Au şi beci unde se joacă darts(federaţia de darts e înscrisă aici, din câte ştiu), poţi să bei şi să mănânci cel puţin la fel de bine şi aici- Vinerea e Karaoke şi duminica muzică live. Se întâmplă mai multe lucruri acolo decât într-un oraş de provincie.

Rar mi-a fost dat să merg atât de des într-un loc şi să simt la fel de bine de fiecare data. Cu sau fără mâncare, TatiBar e genul de crâşmă unde poţi merge în fiecare zi şi nimeni n-o să se uite urât. Oricum am impresia că majoritatea e formată din clienţi fideli. E de ajuns să mergi o data şi ai să înţelegi exact ce zic.

Loc de parcare pentru maşină găseşti, dar în weekend va trebui să te chinui puţin, aşa că bicicleta este, din nou, modalitatea perfectă de a ajunge acolo, fiindcă s-au ocupat să pună pe gard tot felul de chingi de care să-ţi agăţi roţile.

Preţuri foarte ok, un grup pe 4 persoane se descurcă de minute cu 150-200 de Lei, cu tot cu başiş şi cel puţin 3 beri băute de fiecare. Organizează frecvent petreceri de copii şi nu se supără nimeni dacă vii cu căţelul.

Tocmai fiindcă nu am pus poze, vă rog să treceţi pe acolo cât mai curând, dacă n-aţi făcut-o deja. O să vă mulţumiţi, garantat!

Dacă vreți o doză acută de autenticitate și niște Libertate în Bucate, Bubu vă va da pe spate:).

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *