Singură în Valea Morţii. 3 luni în SUA cu jurnalista Manuela Boghian.

Scris de  |  Nici un comentariu

“Aproape în fiecare zi mă gândeam la itinerariu şi la toate lucrurile pe care voiam să le fac: să merg la Marele Canion, să înot în Oceanul Pacific, să ascult jazz în New Orleans, să ajung pe autostrăzile alea pe care le-am văzut în filme, care se întind peste sute de kilometri de deşert”, povesteşte jurnalista Manuela Boghian.

Marele Canion Foto: arhiva personală

Marele Canion
Foto: arhiva personală

Visa pe atunci la Africa, dar simţea că nu e încă pregătită pentru acea călătorie, şi cu ochii aţintiţi pe hartă, “America era destul de departe cât să fie ceva provocator”. Iar provocarea era să pornească la drum singură, cu rucsacul în spate, să colinde Statele Unite, de la Oceanul Pacific la cel Atlantic, de la granița canadiană, la sudul deșertic.

“Am visat de multe ori să-mi iau rucsacul în spinare şi să plec, iar în acea perioadă o întâlnisem pe Bridget, o americancă mai tânără decât mine, care traversa Europa de una singură şi se distra grozav. Trecusem printr-o despărţire dificilă, după care mă simţeam vulnerabilă şi n-aveam niciun gând să mă implic în altă relaţie. Voiam să petrec mai mult timp singură, să mă descopăr într-un alt fel, să fac ceea ce-mi doream dar tot amânasem. Pe lângă asta, editam cartea unui prieten şi citeam despre aventurile prin care trecuse el când avea 20 de ani, într-o parte a lumii mult mai ostilă decât cea în care am plecat eu.”

Jurnalista Manuela Boghian Foto: arhiva personală

Jurnalista Manuela Boghian
Foto: arhiva personală

La finalul unui an de pregătiri, după zeci de ore de documentare, cu un buget de aproape 3000 de dolari, în toamna lui 2014, Manuela Boghian lua avionul către prima destinaţie: Chicago.

După câteva zile petrecute într-unul dintre cele mai mari oraşe americane, a pornit către Indianapolis, locul în care s-a născut unul dintre scriitorii săi preferaţi, Kurt Vonnegut, traseul continuând către Bloomington, Indiana, iar, de aici, spre New Orleans, oraşul cu care jurnalista pasionată de muzică live, a rezonat cel mai bine, “mergeam din concert în concert şi lumea era foarte prietenoasă”, îşi aminteşte Manuela Boghian.

Jazz pe străzile din New Orleans

Jazz pe străzile din New Orleans

I-au plăcut entuziasmul şi curiozitatea americanilor, şi orasele mari, pentru că au foarte multă personalitate, şi coincidenţele fericite de care a avut parte la tot pasul.

“Un prieten etnolog din Indiana mi-a recomandat un artist care cânta la acordeon în New Orleans – şi de-acolo, din om în om, am cunoscut mai mulţi. Câţiva dintre ei călătoriseră în România şi erau fascinaţi de cultura de aici, mai ales de muzica veche. Unul dintre cele mai emoţionante momente a fost când am auzit doi americani şi o franţuzoaică interpretând un cântec tradiţional pe care îl învăţaseră în Botoşani, oraşul unde m-am născut”.

O experienţă americană autentică nu e completă fără burgeri, dar pe lângă cei cu carne de vită Angus, care i-au plăcut foarte mult, în cele trei luni petrecute în State, Manuela Boghian a experimentat şi preparate mexicane, declarându-se fascinată de tamales, gustoasele rulouri tradiţionale din aluat de porumb. În America apa e gratis peste tot şi există multe locuri de unde cei interesaţi pot cumpăra produse crescute organic.

Tamales, mâncare tradiţională mexicană

Tamales, mâncare tradiţională mexicană

Drumul Manuelei Boghian a trecut şi prin Las Vegas, Los Angeles, San Francisco, Portland, Seattle, Fargo şi New York, folosind ca mijloace de transport avionul, autobuzul, maşina sau trenul. Dintre toate, călătoria cu trenul rămâne memorabilă.

“Călătoriile cu trenul erau de obicei foarte lungi dar comfortabile. Îmi cumpăram bilete la clasa a doua, iar scaunul se transforma foarte uşor într-un pat. Călătoria prin Texas a durat 29 de ore şi a fost una dintre preferatele mele. Eram tristă după plecarea din New Orleans dar şi obosită după tumultul oraşului şi am dormit foarte mult. Când m-am trezit, am văzut pentru prima oară deşertul care se întindea pe sute (poate chiar mii) de kilometri şi care era întrerupt de livezi, oraşe micuţe şi oaze de verdeaţă.”

Texas, SUA

Texas, SUA

Manuela Boghian îmi povesteşte cât de mult şi-a dorit să pornească singură în această călătorie, să-şi demonstreze că se poate descurca pe cont propriu. Şi chiar dacă au mai fost momente de teamă şi scenarii ca-n “Psycho”, Manuela nu crede că există riscuri mai mari decât în viaţa de zi cu zi, atunci când călatoreşti singur.

„Atunci când ai rucsacul în spate, oamenii te recunosc că eşti călător şi vor să te-ajute. Mi s-a oferit de multe ori ajutorul, au fost şi situaţii în care oamenii au vorbit cu prieteni de-ai lor din alte părţi ale ţării să mă găzduiască, şi în general a fost o experienţă foarte plăcută.”

Foto: arhiva personală

Foto: arhiva personală

Pe parcursul călătoriei au existat şi câteva situaţii în care nu s-a simţit în siguranţă, “în El Paso, Texas, când toată lumea din jurul meu vorbea spaniolă şi un tip îşi încărca taser-ul electric în staţia de autobuz; când mă plimbam pe jos într-un orăşel din Montana şi treceam prin zone în care nu era niciun om pe stradă; când eu şi prietena mea dormeam în duba ei, lângă o plajă în California şi am fost trezite la trei dimineaţa de poliţişti care băteau cu lanterna în geam şi am fost interogate, – dar niciodată nu s-a întâmplat nimic rău.”

Cea mai bună măsură de precauţie e sa fii atent la ce se petrece în jurul tău şi să ai încredere în intuiţie. „Un lucru pe care am vrut să-l fac, dar nu l-am făcut din prea multă precauţie, a fost autostopul, dar am întâlnit persoane care au făcut asta şi au spus că a fost ok.”

Manuela Boghian lucrează ca editor pentru clinica britanică de tratare a dependenței Castle Craig, iar pe viitor şi-ar dori să colaboreze cu americani. Împreună cu un britanic, dezvoltă un plan de afaceri pentru a înfiinţa o nouă companie, parte din acest proiect fiind şi oferirea unor servicii de comunicare în Statele Unite ale Americii.

O puteţi urmări şi pe blogul ei personal manuelaboghian.ro.

Despre aventura americană, jurnalista Manuela Boghian va povesti astăzi, 13 iulie 2015, orele 19.30 la Journey Pub (în Piaţa Romană, str. George Enescu nr. 25) într-o nouă ediţie Trip Talk #7.

afis trip talks

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *