Plăcintele de la Romană

Scris de  |  Nici un comentariu

Cred că unul dintre cele mai importante atuuri ale locației din Piața Romană e tocmai acesta. Se află în Piața Romană! Te găsești prin zonă și ți-e foame; te gândești că burgeri și shawarma ai tot mâncat, așa că intri încrezător că vei mânca ceva puțin mai sănătos.

Cam ăsta a fost raționamentul nostru când am poposit pentru prima dată aici. În plus, știam că au un desert foarte bun, care seamănă cu niște colțunași, dar vedem asta puțin mai târziu.

Buun, am intrat și am găsit loc destul de ușor, cu toate că cică e cam plin pe la ei de obicei. Înițial ne-am așezat la o masă de două persoane, dar ulterior am profitat de plecării unor clienți de la o masă mai mare. Asta din urmă chiar mi-a plăcut; au mesele separate, pentru cel mult 6 persoane, dispuse foarte frumos și despărțite de celelalte de o serie de jardiniere. Dar au un minus totuși, sunt cam joase pentru a lua masa cu lingură, furculiță și cuțit.

În timp ce așteptam să vină mâncarea, a trebuit să cârcotesc și să observ tot ansamblul a ceea ce se vrea un loc tradițional, unde se mănâncă în principal plăcinte. Cele mai multe flori sunt naturale, însă mi-a părut rău să văd și unele nemuritoare, ca să fiu politically correct. Apoi, era normal să mă uit și la celelalte detalii; deși scaunele și mini-canapelele sunt foarte frumos brodate cu materiale specific românești, multe dintre elementele din lemn nu sunt făcute chiar din ceva ce a ieșit din pământ, a crescut și a fost procesat. Am văzut mult plastic, dar am fost întrerupt de cea care ne-a adus primul fel. Aaa, să nu uit ceva ce m-a mâhnit destul de mult: din boxe se auzea un amalgam de muzică populară și electronică, dar rulată ca un ceas; una populară, una din cealaltă, una populară… și tot așa. Nu m-am chinuit să înțeleg ce-a fost asta. Poate a fost un fusion, nu:))))?!

sursa: laplacinte.ro

sursa: laplacinte.ro

Ca de obicei, am luat 3 feluri în 2. Acum am gustat zeamă de pui cu tăiței de casă la început. Da, a fost chiar zeama de pui, gustoasă și cu un gust unic în felul ei, ceva ce nu mai incercasem până atunci. Era o combinație savuroasă de supă și ciorbă, cu o consistență plăcută și da, chiar cred că tăițeii erau preparați de ei, și nu cumpărați. Pe scurt, e ceva ce sigur voi mai cumpăra de aici.

sursa: laplacinte.ro

sursa: laplacinte.ro

Urmează felul principal pentru mine. Limbă de vită cu cartofi la cuptor, dar îmi cer scuze că nu i-am făcut poze, fiindcă arată mult mai bine decât cea de mai jos, împrumutată de pe pagina lor. Oricum, am pus ghilimele, deci suntem ok. Când am mâncat eu, limba venea într-un vas de ceramică lung și înalt cât bolul cu supă. Primul strat era din carne, urmau cartofii și totul era gratinat cu caș de vacă, dacă nu mă înșel. Spun asta fiindcă avea un gust specific și nu era standard, ca mozarella. Dar cine știe, poate i-au făcut ei un upgrade. Gustos, oricum. Însă ce m-a dat pe spate a fost limba de vită; e una dintre cele mai bune părți ale unui animal sacrificat, abundent în aromă și, așa cum l-au făcut aici, extrem de fraged, atât cât să nu se dezintegreze. Asta îmi arată că n-a fost gătit pe loc, ci mai degrabă asamblat la fața locului. Rezultatul a fost gustos, legat foarte bine și ingredientele gătite corect. N-am nimic de obiectat aici, dar nu mi-a plăcut că avea un iz de semipreparat și mai puțin de mâncare tradițională. În plus, mi se pare ciudat să prezinți pe site un preparat într-un fel și în restaurant să arate cu totul diferit. Din fericire, acest mic detaliu îi avantajează în acest caz. Vasul din ceramică e mult mai frumos și mai călduros decât ce vedem în fotografie.

Clatite cu branza

N-am lăsat nimic în farfurie și am așteptat clătitele cu brânză, care arată mai mult a colțunași, servite cu miere și prezentată, din nou, diferit de ce se vede mai sus. Și acum a fost spre binele lor, fiindcă vasul arăta ca o oală de fiert sarmale cu capac, dar în miniatură. Mini-clătitele aveau coca puțin cam subțire, care ascundea o brânză dulce de vaci, cremoasă și care îți aducea aminte de plăcintele din copilărie. Mierea le completa foarte bine și subtila aromă de vanilie punea punct întregului preparat. Sunt atât de bune, încât le-aș mânca la film. Nu știu cât e de sănătos, dar chiar aș îndrăzni.

Cam atât despre mâncare aici, însă trebuie să vorbesc puțin și despre o chestie destul de rar întâlnită pe la noi, pe care eu o practic de fiecare dată când am ocazia. E un lucru simplu și de bun simț, după standardele mele: dacă nu poți mânca tot, roagă-i pe cei din personal să-ți pună restul la pachet. Am observat că mulți dintre cei care mâncau, luau și acasă câte ceva. Un mare plus, dacă mă întrebi.

În rest, știm cu toții cum stă treaba cu parcatul prin centru, așa că aici e mai mult o treabă de gen every man for himself. N-am nici un pont, nici o recomandare! E un loc prietenos, unde te poți vedea cu cei dragi și ai șansa să mănânci ok, la prețuri bune. O supă costă cam 10-15 lei, un fel principal e în jur de 20-25 de lei și băuturile, ca de obicei.

Dacă nu aveți chef de nimic extravagant, dar totuși nu vă displace o farfurie zdravănă de mâncare gustoasă, treceți pe la una dintre locațiile La Plăcinte și cred eu că nu o să vă displacă.

LIBERTATE ÎN BUCATE!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *