Papirøen Copenhaga Street Food sau cea mai tare experienţă culinară trăită până acum – Partea a II-a

Scris de  |  Nici un comentariu

Da.

Azi avem raţă, porc şi peşte. Am vrut să le consum ca un anticlimax al caloriilor pe centrimetul cub de carne.

Bun; după ce am înconjurat hala de vreo două ori, ne-am gândit să ne şi aşezăm la masă, cu toate că singura disponibilă nu prea ne permitea aşezatul. Era o masă înaltă cu scaune de bar, nu prea potrivită pentru mine, aşa că am preferat să consum din picioare.

Acum hai să vedem care e treaba cu mâncarea.

Pulled Duck Burger

IMG-20160308-WA0002

Ăsta era titlul original şi citind tot încercam să-mi dau seama cum au făcut oamenii ăia burgeri din carne de raţă. Ba mai mult decât atât, de ce să faci chestia asta, când poţi să o consumi în multe alte feluri, care să o premieze mult mai tare?! Amarnic m-am înşelat…

A fost prima dată când am mâncat carne la garniţă, alta decât dintr-o bucată de porc. Practic asta era: fâşii foarte subţiri de carne de raţă, excelent condimentată(a fost un mix atât de complex, încât nu am putut să reperez alte chestii decât portocala şi scorţişoara, spre ruşinea mea) şi încălzită într-o tigaie imensă din fontă, cu mânere, ca cele pe care le folosesc indienii când pregătesc vreo 20-30 de porţii de biryani în stradă. Multă carne, un pic de salată şi o chiflă foarte moale, nu prea dulce au îmbrăcat ceea ce pentru mine a fost cea mai gustoasă mâncare încercată în Copenhaga. Cel care o vindea avea marketing mult în el, ne dădea să gustăm, ne întreba tot felul de lucruri, îl interesa. Asta a contat mult în decizia mea de a le cumpăra propusul. Au avut noroc că au şi ştiut să gătească.

IMG-20160308-WA0007

Dacă stau să mă gândesc puţin, am un răţoi în congelator şi cred că o să-l pun în untură cât de curând, că şi aşa ocupă mult loc în congelator. Unde mai pui că nu am văzut aşa ceva la noi până acum. Şi, ca să închid subiectul primului fel, mă aplec asupra lui cu smerenie şi mă bucur să fi gustat aşa ceva. Mi-a redefinit ideea de raţă.

Mergem mai departe cu Pork Egg Wrap

IMG-20160308-WA0004

Ce m-a atras foarte mult la ce vedeţi în poza de mai sus asta a fost faptul că arăta foarte bine. De la distanţă apărea ca o shawarma, dar pe măsură ce te apropiai, începeai să vezi că doar forma e la fel, deşi nici ea în totalitate. Am dat comanda, am aşteptat cam 10 minute(cu bon de ordine, normal!) şi mi-am dus wrap-ul la măsuţă. Am luat o gură generoasă şi abia atunci am constientizat egg-ul din denumire; DA, lipia nu era lipie ci o omletă foarte răcoroasă, nu mai groasă ca o clătită. Surprinzător, nu se rupea deloc şi nici scăldată în ulei nu fusese. Din nou, foarte multă salată şi carnea mai pe la fund. Nu îmi aduc aminte să fi avut un gust care să mă dea pe spate, dar întreg ansamblul a fost ok. Repet, un plus a fost aspectul, aşa că experienţa a meritat.

În final, fish & chips

IMG-20160317-WA0000

Deşi iniţial nu aş fi vrut să mă bag şi la al treilea fel, simţeam că mai intră ceva şi nu voiam să plec de acolo fără să fi mâncat măcar oleacă de peşte.

Carevasăzică, am luat 6 bucăţi de cod deep fried cu cartofi prăjiţi şi salată. Asta a fost mai mult un snack de plecare, aşa că l-am mâncat pe un butoi afară, înainte să mergem către Christianiahttp://www.visitcopenhagen.com/copenhagen/culture/alternative-christiania. Din nou, totul arăta excelent, salata şi morcovii erau tăiate altfel, sosul remoulade completa destul de bine, iar peştele gustos. Din păcate, nici aici nu am fost impresionat. Însă pentru prima dată am mâncat french fries ca la carte. Tot congelaţi erau, însă flăcăul care îi prepara i-a prăjit  5 minute, i-a scos, după care i-a mai aruncat două minute în uleiul încins. Cu mâna pe inimă trebuie să spun că nu am mâncat cartofi prăjiţi mai buni şi mai crocanţi ca acolo. Ce-nseamnă puţină documentare chiar şi la cartofii prăjiţi…

IMG-20160317-WA0001

Aşa a decurs întâlnirea mea cu PAPIRØEN Street Food din Copenhaga şi, chiar după două săptămâni de când a trecut totul, încă simt că a fost cea mai frumoasă experienţă a mea cu întreg ansamblul pe care îl presupune mâncatul. Mi-aş dori să ajung acolo cât de curând, dar am auzit că şi în Londra şi Lisabona sunt nişte locuri cel puţin la fel de interesante.

Detalii tehnice nu ştiu să vă dau, cert e că nu ai cum să ajungi acolo cu maşina şi e foarte bine aşa. Vara se poate sta la plajă chiar pe malul apei, fiindcă bicicletele sunt interzise în perimetrul halei. Copiii sunt mai mult decât bineveniţi şi da, era să uit. Pregătiţi-vă să cheltuiţi în jur de 80-100 de DKK pe fiecare fel de mâncare, plus 30-50 DKK pe băutură. Cu 200 de lei mânâncă şi beau foarte cinstit două persoane. Dar experienţa, cel puţin pentru mine, a fost mult mai valoroasă.

Indubitabil, un loc plin de LIBERTATE ÎN BUCATE!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *