Israels Plads din Copenhaga

Scris de  |  Nici un comentariu

Imaginea mea de piaţă e depăşită. Îmi pare foarte rău să spun asta, dar până să ajung în Copenhaga, ideea mea idilică de piaţă era situată undeva între Marrachech şi Bordeaux(desi nu am poposit în nici măcar unul dintre cele două până acum) şi era constituită din standurile cu legume, fructe şi animale sacrificate(nu omorâte, fiindcă suntem politically correct), oameni care se îmbulzesc şi nu prea vor să cumpere la preţul afişat și tot așa. Apoi, mai există locul acela oarecum ferit, care mă priveşte cel mai mult, acolo unde se petrec minunile; e latura aceea a pieţei unde cei ai locului înrăznesc să şi gătească din cele pe care le-ai admirat puţin mai devreme.

Toate astea se întâmplau în imaginaţia mea până de curând. Mai exact, până când am văzut modul în care nordicii percep ideea de piaţă. Din nou, m-a frapat capacitatea lor de a pune totul la locului lui. Nu doar în vitrine şi galantare, ci în societate, ca întreg. Dar cu precădere în piaţă.

Deşi Piaţa Obor e de vreo câteva ori mai mare, am simţi că acolo ai mult mai multe de ales şi totul e împărţit foarte bine; nu ai câte 100 de tarabe cu cartofi şi roşii, ci vreo 50, dar cu de toate, de la cuţite profesionale la caracatiţe.

20160304_120333

Întreg spaţiul e structurat în două hale, înconjurate(normal) de sute de locuri de parcat bicicletele. Între noi fie vorba, cât m-am plimbat prin Copenhaga, am realizat că danezii au, din păcate pentru noi, o infrastructură la fel de bine dezvoltată pentru biciclete ca şi pentru maşini. Şi da, aici vorbesc de pasaje subterane şi supraterane, doar pentru ele. Am închis paranteza.

Intru în prima hală şi trag o tură. Pui, porc, paste, bruschetti, pizza, foarte mult peşte, fructe de mare, pâine, homari şi cred că aş putea scrie tot articolul doar aşa, dar nu câştigăm nimic din asta. Şi aici era plin de turişti, care mai de care mai tentaţi să cumpere cam tot ce era pe acolo. Dar eu căutam ceva să mănânc, ca de fiecare data. Însă nu mirosea a mâncare gătită deloc. Mare dezamăgire aş fi trăit dacă nu îndrăzneam să intru în cealaltă. Da, aici era ceea ce căutam!

La fel ca la Papirᴓen, am observat că prinde din ce în ce mai mult ideea de sustainable food. Danezii şi suedezii(din câte am văzut eu), fac tot posibilul să recicleze orice şi, ceea ce mie îmi place enorm, încearcă să nu facă risipă. Suscită o întrebare referitoare la câtă mâncare aruncăm aproape zilnic, nu?! La raioanele de peşte puteai să şi mănânci, fie o bucată sănătoasă de peşte, fie chiftele sau alte preparate ad-hoc. E mult mai bine să prepari peştele şi să-l vinzi, decât să-l arunci, zic eu…

20160304_120407

M-am tot învârtit şi, până la urmă, ne-am hotărât la două wrap-uri cu somon. Mult somon(crud-uscat, dar nu afumat) şi multă salată! Deşi sunt mare fan carne, aş putea-o înlocui foarte uşor cu chestia asta pe care o vedeţi mai sus. Sosul a fost fix sos, adică a completat şi nu a confiscat. Ideea a fost foarte bună, deşi teoretic ar trebui să fie la îndemâna oricui să faci o shawarma. Şi totuşi nu e…

Îmi pare rău că nu pot vorbi mai mult despre ce am mâncat, dar o fac fiindcă vreau să fiu cât se poate de sincer. A fost foarte bun şi răcoros, dar nimic extraordinar. Somon, lipie, multă salată, sos şi condimente. Fizic, destul de puţin ofertant. Însă metafizic, o comoară- vezi atât oamenii cât şi istoria în 300 de grame de mâncare. Mereu se întâmplă asta şi danezii nu puteau ieşi din paradigmă.

20160304_120354

Ar trebui să ne ocupăm şi noi mai mult de partea asta şi să nu considerăm că ne facem de ruşine când vindem mâncare la piaţă sau în stradă.

Aşadar, azi am insistat mai mult pe Travel decât pe Food.

La fel ca oriunde în altă parte în Copenhaga, recomand cu multă candoare bicicleta şi conturile pline(e mai avantajos să plăteşti cu cardul în LEI, decât să mergi cu DKK la tine).

Am văzut şi aici multă LIBERTATE ÎN BUCATE!

 

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *