Incursiune în Laponia

Scris de  |  Nici un comentariu

Invitația de a face o expediție în Laponia a venit într-un fel în care parcă nu îmi era clar ce mi se spune, habar nu aveam despre ce e vorba și totuși suna prea bine ca să refuz. Am spus „da” din instinct, mai mult. Eram la Paris, în iarna lui 2014. Am cunoscut-o pe Lena Salmi, o vajnică finlandeză care – în ciuda unei prezențe care inspiră un aer de bunică absolut calmă, este călătoare profesionistă, skateriță, graffitti-stă și urban fashion addicted. Nu avea ce să nu meargă, totul părea foarte așezat în propunerea ei.

A venit și momentul plecării, nu știam nimic despre ce urmează să văd, cum, în ce fel, cât de departe, într-un fel m-am lăsat complet în mâna lucrurilor. Nu îmi place să mă pregătesc prea mult, prefer să mă adaptez la fața locului, un călător își vede de drum și îl simte pas cu pas. Ceva haine groase, pe straturi, bănuiam că Marea Arctică nu e foarte prietenoasă. Am zburat de la București la Helsinki via Istanbul. De acolo urma să mergem cu un mic Fiat Abarth, puternic și sigur. Supranumit „Karkkipussi”!

p11

p1

Seria de aici prezintă drumul parcurs prin prisma prezenței mașinii ca al treilea membru al echipei. Imagini reprezentative cu peisajele și locurile întâlnite vor fi postate, exclusiv, în articole viitoare. Orașului Helsinki îi voi dedica o serie de sine stătătoare, au fost 4 zile de redescoperire tihnită a orașului vizitat pentru prima dată în iarna lui 2008.

Traseul lapon parcurs, cu totul aproape 4000 km în 7 zile, la începutul lunii iulie 2015.

Prima întâlnire cu mașina despre care auzisem deja povești și legende. „Karkkipussi” are personalitate.

p17_2Un prim popas în orașul Oulu ne-a arătat un sistem de parcuri-spații verzi absolut impecabil puse la punct. Ținta din prima zi a fost Rovaniemi – foarte departe!

Emoția aflării cercului polar, a casei lui Moș Crăciun a fost vie, cu orice legendă și poveste lăsată în spatele unei bucurii complet copilărești de a fi acolo.

p1_6

Renii nu trec doar în semnele de circulație, e un fapt real, se plimbă tacticoși încolo și încoace, trebuie să ai grijă cum conduci.

p2_2

Laponia se deschide ca o zare verde. O senzație de cuprins noi teritorii, în fața aventurii, se simte din plin acum.

În drum spre Utsjoki, acolo unde aveam să stabilim tabăra. Peisajul lapon e destul de plat, cu copaci scunzi, mușchi, licheni și multe luciuri de apă. Întâlnești adesea pescari de păstrăv sau somon.

p11_2

p4

p10

În a doua zi de drum abia ajungem seara la casa lui Niilo Vuomajoki, gazda noastră, sami get-beget. În jurul orei 1.30 dimineața, lumina e permanentă așa, până la „răsărit”. A fost primul „șoc” pozitiv, nu exista noapte în această perioadă, timpul petrecerii zilei capătă altă dimensiune, nu mai depinzi de orele-lumină. O odihnă binevenita și pentru „Karkkipussi”.

p12

Traseul primei zile de explorare laponă este desenat de însăși mâna lui Niilo, o hartă mai bună decât orice altă hartă electronică. Denumiri precum Skipagurra sau Tana Bru sunt nume care pur și simplu se întipăresc în memorie.

Odată cu trecerea în Norvegia, peisajul lapon se schimbă, devine parcă mai spectaculos, marea te însoțește permanent, lumina e diferită, contrastul crește, temperatura scade.

p33

 

p15

Zilele de explorare laponă se încheie în general de pe malul mării, înapoi pe malul lui Tenojoki, cu un minunat cer de noapte albă specific perioadei, fără dramatismul cromatic cu care suntem obișnuiți, trecut de ora 1 noaptea. Fiecare nouă zi aduce cu sine o nouă aventura. Va urma.

Mai multe fotografii marca Vlad Eftenie găsiți și pe blogul lui: veftenie.blogspot.ro

p16_2

p36

p33

p26_2

p19

p17

p16_3

 

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *