Începe Arabian Travel Market 2015

Scris de  |  Nici un comentariu

Cel mai important târg de turism din Orientul Mijlociu începe cu un număr record de participanți. Organizatorii au confirmat 64 de pavilioane naționale și 86 de țări participante, ceea ce reprezintă o creștere cu 7% față de anul trecut. În plus, va fi inaugurat un nou pavilion pentru cei peste 400 de expozanți confirmați și pentru cei circa 23 de mii de reprezentanți ai industriei care sunt așteptați la eveniment.

Principala temă a târgului va fi turismul de familie, care anul trecut a contabilizat $140 de miliarde din totalul de $1,07 trilioane de dolari ai pieței de turism. Acest segment este așteptat să crească până în 2018 la $180 de miliarde.

În zona Orientul Mijlociu – Nordul Africii (MENA) un sfert din familiile care merg în vacanță, aleg stațiuni de lux, iar 20% aleg să zboare la clasa întâi sau business. Statisticile arată că principalele trei destinații de lux pentru turiștii din zona MENA sunt Emiratele Arabe Unite (14%), Italia (10%) și Turcia (5%).

În acest grup își dorește să intre și Croația, care vine în Dubai cu un stand național și cu o strategie de promovare menită să atragă cât mai mulți turiști locali pe malurile Adriaticii.

O atenția deosebită va fi acordată și tehnologiei. La ATM 2015 vor avea loc mai multe seminarii care vor aduce în discuție viitorul tehnologic al turismului, în condițiile în care o treime din turiștii din regiunea MENA și-a stabilit destinația de vacanță online, ceea ce reprezintă o creștere semnificativă de 10 procente.

Qatar Airways și Emirates Airlines se numără printre cele mai importante companii aeriene care vor participa anul acesta la ATM, în timp ce Emaar Hospitality Group este unul dintre cei mai importanți expozanți locali, care are ca scop promovarea Dubaiului în perspectiva expoziției mondiale din 2020.

România, modestă

În ceea ce privește prezența românească, aceasta este una modestă pentru un târg de turism la care anul trecut s-au realizat tranzacții de circa $2,1 miliarde. Standul României, aflat sub patronajul Autorității Naționale pentru Turism, numără doar câțiva participanți, printre care se numără Prompt Service Travel Company, care oferă tururi combinate ale României și ale țărilor vecine, și Romania Convention and Visitors Club, un grup comun de companii care promovează vacanțele de relaxare, destinațiile de spa și turismul medical.

Grupul mizează pe destinații din Delta Dunării și Munții Carpați, dar promovează și Bucureștiul ca pe o destinație pentru întâlniri de afaceri, dar și ca pe un oraș turistic ofertant.

Arabian Travel Market are loc în perioada 4 – 7 mai la Dubai International Convention & Exhibition Centre.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *