Gedo

Scris de  |  Nici un comentariu

Carne pentru Adana sau Kebbeh îmi iau de pe Calea Moşilor numărul 294, de la un Kasap foarte iscusit, care toacă totul în faţa ta şi de la care am învăţat să amestec carnea fără să-mi murdăresc mâinile. Îţi trebuie decât nişte folie alimentară. Căutaţi pe net, e foarte igienică şi practică metoda.

După ce am ieşit din prăvălie, am descoperit pe uşă un anunţ ce mă trimitea la un restaurant cu specific arăbesc. Gedo îi spune şi nu am fost pe la ei din prima clipă când am aflat despre ei, din păcate. Cred că de mai mult de un an mă chinui să-i descopăr.

Şi, că tot veni vorba de faptul de a descoperi ceva sau pe cineva; sunt de părere că cel mai bine ascunzi un lucru în plină evidenţă. Poate că de asta am trecut de zeci de ori pe lângă Gedo, care se află la vreo 200 de metri de blocul în care locuiesc acum. Ceea ce e şi mai interesant e că am nimerit aici într-o zi ploioasă, când n-aveam chef de scofeturi; trebuia să ajung la un concert şi îmi era cam foame. Dar ca să nu mai insist cu picăturile astea de fenomenologie, vă mărturisesc, cât se poate de obiectiv, că am descoperit unul dintre cele mai gustoase locuri din Bucureşti. Vedeţi imediat ce înseamnă asta.

Restaurantul se află într-o casă, care casă e pitită printre copaci, deci nu prea sare în ochi, mai ales că nici Ion Maiorescu nu e o arteră importantă de prin Sectorul 2. Sincer, nu prea te cheamă nimic înăuntru; pare că nu te vor prea mulţi pe acolo. Asta caut eu, fiindcă merg pe ideea unui creştin danez care a trăit acum vreo 170 de ani şi consider că unde e mulţime, acolo e neadevărul. Îmi place ca locurile şi farfuriile pe care le frecventez să fie puţin sfioase, puţin ostentative.

Restaurant

Totul e decorat foarte frumos, în tandem cu ceea ce ar trebui să vezi într-o locaţie care se vrea orientală/arăbească. Se simte mirosul de narghilea şi de condimente, iar tablourile cu Cetatea Antica Meroe din Sudan chiar sunt la locul lor. Cu ocazia asta am aflat şi eu că în Sudan există două situri arheologice UNESCO.

Nu cred că am mai făcut elogiul unui restaurant, fiind atât de convins până acum, aşa că hai repede să mâncăm.

Ne-am aşezat la masă, am comandat un ceai negru, o ciorbă de pui a la greque, 4 plăcinţele cu carne şi un kebab cu orez. Nu cred că au trecut 5 minute până a venit comanda, dar era puţin neglijentă şi nu anunţa nimic extraordinar.

Ciorba

Ciorba era puţin cam grosuţă, însă nu furată din făină, ci avea un ingredient ciudăţel, într-un sens cât se poate de bun. N-a fost o ciorbă rea, dar nici pe departe una extraordinară. Doar atât am avut de reproşat.

Kebab

Şi mergem mai departe la Kebab. După câteva luni bune, am mâncat un kebab autentic. Gust, formă şi unicitate în pre…gătire. Aşa mi s-a părut că trebuie prezentat. Carnea avea gustul foarte echilibrat, condimentat ireproşabil şi pus în valoare foarte bine de orez; un orez excepţional, printre cele mai bune porţii pe care le-am mâncat de când am început să-mi pun întrebări, nu doar despre mâncare, ci de când am încetat să întreb şi am îndrăznit să mă întreb chestii. Porţia nu foarte mare, atât cât să poţi să te uiţi în galantare şi să nu-ţi fie teamă să mai comanzi două, trei, patru… preparate.

Placinte

Am continuat cu gogoşile cu carne. Nu e ok ordinea asta, dacă mă întrebi, şi de aceea vă rog, când mergeţi pe acolo, să începeţi cu câte una sau două, să vi se deschidă apetitul pentru SARMALE! Carnea cred că avea şi five spices în compoziţie, coca era foarte frumoasă şi sfărâmicioasă, atât cât e nevoie să mi se pară starterul ideal. Doar că acum nu prea a figurat ca starter la noi. Însă gustul nu i-a fost ştirbit absolut deloc.

Sarmale

Ziceam ceva de sarmale?! Da, ziceam, deşi nu le-ai numi chiar aşa atunci când vezi că sunt la fel de subţiri ca degetul mic. Cele mai multe dintre ele, fiindcă cele mari erau făcute în dovlecei. Însă, indiferent de ambalaj, erau năpădite de gust şi atunci mi-am adus aminte că sarmelele noastre, oricât de bune şi de mici ar fi, nu sunt ale noastre prea mult, ci ale lor. Îţi schimbă puţin percepţia despre tradiţionalitatea românească şi nu prea îţi mai vine să le promovezi ca fiind un preparat autentic românesc… Dincolo de asta, vă rog din suflet să mergeţi cât de repede puteţi să le încercaţi. O să le visaţi frumos, garantez!

Desert chiar n-am mai putut. De aceea promit să mă duc cât de curând să văd cum stă treaba şi cu astea.

În rest, ce să vă mai spun!? Că preţurile sunt chiar mici, că am mâncat amândoi cu 55 de lei(tips included), că loc de parcare găsiţi imediat sau că Gedo are cea mai mare canittate de gust pe centimetrul pătrat de prin zona aia? Nu mai zic nimic şi din aceste motive vă invit să-l descoperiţi singuri, dar ţineţi cont că nu au strop de alcool.

Flăcăii ăştia chiar au LIBERTATE ÎN BUCATE!

 

 

 

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *