Cum a apărut Clasa Economic

Scris de  |  Nici un comentariu

Dacă ești unul dintre cei care călătoresc frecvent cu avionul și nu ai un cont consistent în bancă, cel mai probabil alegi de fiecare dată opțiunea ”economic”, cea mai convenabilă din punct de vedere financiar.

Probabil primul zbor ”mai ieftin decât standardul existent pe piață” a fost cel operat în 1940 de United între San Francisco și Los Angeles, cu aparate Boeing 247. Prețul unui bilet era atunci de $18,95 pentru o singură călătorie, dar acest tarif a fost eliminat în 1942.

Prețurile mai mici au reapărut din nou în 1948 când compania Pan Am a început să opereze zborul New York La Guardia – San Juan, cu un tarif de $75, față de cei $133 plătiți în mod normal. În 1949, un loc de la New York la Rio de Janeiro costa $382, în loc de $460, atât cât cereau alte companii.

Iar în 1952, Asociația Internațională pentru Transport Aerian (IATA) a permis introducerea unor tarife turistice pentru zborurile transatlantice, ceea ce a făcut ca ruta New York – Londra să poată fi parcursă în schimbul a $270 (dus) în loc de $395.

Prima companie aeriană din Europa care a profitat de această decizie a fost KLM. Pe blogul lor, cei de la KLM explică ce servicii erau atunci oferite și de ce a fost necesară introducerea acestei clase.

Eerste-vlucht-tourist-class_logo

Anii de după război au însemnat o lungă și anevoiasă perioadă de reconstrucție pentru multe țări. Dar, la începutul anilor 50, economiile simțeau deja un impuls, care a generat o creștere a cererii pentru o mobilitate mai mare. Zborul era încă un serviciu foarte scump, dar avioanele începeau să devină din ce în ce mai mari și mai multe companii afiliate IATA au decis că a venit momentul ca zborul să devină accesibil mult mai multor oameni. Astfel au apărut biletele care costau cu 30% mai puțin decât tarifele standard de pe piață, această ”clasă turistică” fiind disponibilă pentru prima oară pe rutele nord-atlantice.

Ceaiul, cafeaua, guma de mestecat și dulciurile erau gratuite, dar pasagerii trebuiau să plătească pentru mese înainte de îmbarcare și în perioadele de escală. La bord existau, totuși, pachete de mic dejun și prânz care putea fi cumpărate. Conținutul lor varia de la ouă umplute cu roșii, șuncă și sparanghel, la fripturi reci, salate italienești, pâine și fructe. În acel moment, la bord nu se serveau tării, iar bagajele nu se plăteau dacă nu depășeau 20 de kilograme.

Maaltijd-Economy-1958_logo

”Clasa turstică” a fost un succes, iar cererea a crescut considerabil. În 1951 se înregistrau 340 de mii pasageri pe zborurile nord-atlantice, dar în 1954 acest număr a sărit la 580 de mii, iar trei ani mai târziu a atins un milion, dintre care 770,000 zburau la ”clasa turistică”.

”Clasa economic” a apărut din aceleași motive ca și predecesoarea sa: pentru a atrage noi grupuri de pasageri cu tarife reduse. De această dată, introducerea noii clase a coincis cu folosirea unor avioane mult mai rapide, care permiteau operarea mai multor zboruri. Apariția ”clasei economic” a fost din nou inițiată și monitorizată de IATA, dar de această dată decizia a produs unele divergențe.

Într-un comunicat intern al KLM din 1958, ”Clasa Economic” era descrisă ca fiind ”un promițător copil problemă”. ”Promițător” pentru că industria anticipa un val uriaș de noi pasageri. Un ”copil problemă” pentru că noua clasă trebuia să îndeplinească tot felul de standarde și reguli internaționale, care îngreunau activitatea companiilor aeriene. Principala dilemă a celor de la KLM a fost legată de modul în care ar putea să mențină calitatea serviciilor și în același timp să îndeplinească cerințele IATA.

Fiecare companie aeriană trebuia să speculeze la maximum limitele permise și să încerce să obțină un avantaj față de competitori prin exploatarea cerințelor nu foarte bine reglementate. KLM, spre exemplu, a optat pentru un tip de scaune pe care îl considera a fi foarte confortabil, dar în același timp ocupa un spațiu minim și îi oferea pasagerului suficient loc pentru picioare.

IATA cerea ca serviciile de catering să fi simple și ieftine, dar acest lucru lăsa loc pentru multe interpretări, iar KLM a oferit ”sandwich-uri foarte gustoase care satisfac atât ochii, cât și papilele gustative ale pasagerilor”.

Vânzarea de bunuri era interzisă la ”Clasa economic”. Nu se puteau cumpăra țigări sau băuturi alcoolice, dar nici ziare sau reviste. Cafeaua, ceaiul, laptele și apa erau gratuite.

Și a apărut și o problemă legată de spațiu. În avioane nu exista ceva asemănător unei garderobe, ceea ce însemna că paltoanele și pălăriile trebuiau amplasate în spațiile pentru bagaje de deasupra locurilor. ”Înghesuite în spațiile de bagaje”, pentru mai multă acuratețe, fapt ce însemna că bagajele de mână trebuiau să se supună anumitor restricții. Dimensiunile maxime permise erau 50 x 30 x 15, iar companiile aeriene trebuiau să aibă grijă să le comunice pasagerilor din timp care sunt condițiile de zbor, pentru a nu exista probleme la îmbarcare.

După 1 aprilie 1958, numărul pasagerilor în ambele clase a crescut considerabil pentru toate companiile aeriene, cu 27% în doar trei luni, ceea ce se traduce într-un număr de 265,000 de noi clienți. Trei sferturi dintre aceștia călătoreau la ”clasa economic”, care în timp a fost supusă schimbărilor de tot felul.

În prezent, există companii aeriene care le oferă pasagerilor posibilitatea de a zbura la clasa ”economic premium”. Acest serviciu, oferit printre altele de Turkish Airlines, Alitalia sau British Airways, presupune achiziționarea unor locuri mai bune, cu mai mult spațiu pentru picioare, iar în unele cazuri chiar și obținerea unor servicii superioare din punct de vedere calitativ.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *