ATM Ziua 2 – Distracție în standuri și arabi care se lasă așteptați

Scris de  |  Nici un comentariu

Zilele trecute aminteam că la ediția precedentă a Arabian Travel Market s-au semnat contracte în valoare de peste 2 miliarde de dolari. E o sumă din care România, cu lipsa de strategie de care dă dovadă, nu va lua probabil nici măcar mărunțișul care mai cade de pe mese.

Un studiu prezentat la ATM arată că turiștii din Orientul Mijlociu cheltuie în medie 8,300 de dolari într-o vacanță de familie care include cel puțin cinci nopți de cazare, dar că interesul este în principal pentru stațiunile și hotelurile de cinci stele.

I-am auzit de mai multe ori pe agenții români spunând că arabii s-au cam săturat de vestul Europei și că acum sunt în căutarea altor destinații, România fiind o țară pe care mulți și-ar dori să o viziteze, dar din cauza problemelor legate de vize decid să meargă în alte state est-europene. E, cred, o metodă prin care reușim să ne amăgim că am ajuns pe radarul arabilor.

DSC01299

Nu spun că nu sunt arabi dornici să vină în România, dar s-ar putea să ne înșelăm în privința motivului pentru care ar vrea să o facă. Arabii caută în primul rând lux, pe care noi nu îl putem oferi, dar pe care îl pot găsi în Turcia și chiar în Ungaria, dacă vorbim de zona est-europeană.

Ar putea exista un interes pentru ei să viziteze castele, Delta Dunării și alte destinații turistice asemănătoare, doar dacă li se va asigura un confort maxim și cazări în unități de cinci stele, pentru că nu o să vedem niciodată un grup de emiratezi sau saudiți călătorind cu autocarul pentru a bifa obiective turistice prin țară, pentru ca la final de zi să se cazeze într-o pensiune rustică.

Îndrăznesc să spun că unul dintre puținele motive care i-ar convinge pe turiștii arabi să vină în România este viața de noapte. Am avut ocazia de a sta de vorbă cu un localnic și încercam să îi spun că România este o destinație foarte frumoasă pentru o vacanță de familie. El a râs și mi-a zis că sunt prea multe femei frumoase în România ca să își ia și familia într-o astfel de vacanță.

Îmi mai povestea un agent de turism prezent la ATM că a avut la un moment dat un grup de arabi cazați în București pentru o întâlnire de afaceri și că înainte să sosească au fost scoase băuturile alcoolice din mini-bar, dar că însoțitorul de grup a insistat să fie puse la loc, așa că arabii s-au simțit bine și au și cheltuit peste medie.

Știu că această concluzie s-ar putea să nu fie pe placul multora, dar viața de noapte și turismul de business par a fi principalele motive pentru care arabii călătoresc în țara noastră. Mi-aș dori, bineînțeles, să fiu contrazis după această ediție a ATM și să aflu că s-au semnat contracte în urma cărora turiștii arabi vor da buzna la mănăstirile din Moldova și se vor trata cu nămol la Techirghiol.

În altă ordine de idei, ATM 2015 este un târg de turism de lux și asta se poate vedea și în modul în care au fost gândite standurile, în principal cele ale statelor din zona Orientului Mijlociu.

Cum Emiratele Arabe Unite se pregătesc de EXPO2020, foarte multe companii locale încearcă de pe acum să își asigure o felie cât mai mare din acest eveniment, iar la ATM sunt peste 200 de companii care fac afaceri pe piața din EAU și care fac de pe acum lobby pentru 2020.

Qatarul a venit în Dubai pentru a prezenta câteva dintre proiectele sale turistice, în care s-au investit până acum peste 8 miliarde și jumătate de dolari. Printre ele, Doha Festival City, Doha Zoo sau Rayyan Mall.

Qatarezii au anunțat că aceste proiecte includ și 5 muzee și biblioteci, 57 de hoteluri, 22 de zone de cumpărături, 21 de arene sportive și 11 parcuri tematice. În 2014, Qatar a avut încasări de 7,6 miliarde de dolari din turism.

Și Omanul a anunțat proiecte de peste 3,3 miliarde de dolari, printre care 4 muzee, 24 de noi hoteluri, 6 mall-uri și un parc tematic. Estimările pentru acest an sunt de 1,1 milioane turiși și încasări de 2,24 miliarde de dolari.

Am să vă las în continuare să vedeți câteva imagini de la standurile ATM 2015:

Standul Emirates Airlines

Standul Emirates Airlines

Unele dintre cele mai spectaculoase standuri sunt cele ale companiilor aeriene, care au recreat la ATM secțiuni ale terminalelor de pe care operează. Qatar Airways, Emirates Airlines și Etihad Airways au prezentat cele mai recente produse din segmentul luxury, cu cabine first-class și business care au fost testate îndelung de vizitatori.

Cabina business Emirates Airlines

Cabina business Emirates Airlines

Și compania low-cost Fly Dubai a prezentat ultimate concepte legate de control călătorilor

Și compania low-cost Fly Dubai a prezentat ultimate concepte legate de control călătorilor

Iar în standul Etihad Airways te poți relaxa la o partidă de golf

Iar în standul Etihad Airways te poți relaxa la o partidă de golf

Standul orașului Dubai e locul unde se stabilesc detaliile tranzacțiilor

Standul orașului Dubai e locul unde se stabilesc detaliile tranzacțiilor

Iar dacă vrei o imagine de ansamblu, te duci la panoul Dubai 360, care îți prezintă orașul la 360 de grade.

Iar dacă vrei o imagine de ansamblu, te duci la panoul Dubai 360, care îți prezintă orașul la 360 de grade.

Abu Dhabi a anunțat ultimele facilități adăugate parcului Ferrari, ocazie cu care s-a putut face o plimbare virtuală pe circuitul de Formula 1. Aici în varianta cu ochelari Oculus

Abu Dhabi a anunțat ultimele facilități adăugate parcului Ferrari, ocazie cu care s-a putut face o plimbare virtuală pe circuitul de Formula 1. Aici în varianta cu ochelari Oculus

Aici fără ochelari

Aici fără ochelari

Pentru pasionații de gastronomie, așa arată interiorul Bus-ului Gourmet prezent la ATM. Un restaurant mobil în care se gătește la cele mai înalte standarde

Pentru pasionații de gastronomie, așa arată interiorul Bus-ului Gourmet prezent la ATM. Un restaurant mobil în care se gătește la cele mai înalte standarde

Așa arată macheta noului Bollywood Park, care urmează să fie inaugurat în Dubai

Așa arată macheta noului Bollywood Park, care urmează să fie inaugurat în Dubai

DSC01210

Și tot la ATM ești invitat să te instalezi în navetele spațiale de pe IMG Boulevard, un alt parc de distracții

Și tot la ATM ești invitat să te instalezi în navetele spațiale de pe IMG Boulevard, un alt parc de distracții

Dar nici iubitorii de dinozauri nu au fost uitați, ei fiind invitați în parcul Lost Valley

Dar nici iubitorii de dinozauri nu au fost uitați, ei fiind invitați în parcul Lost Valley

Nu au fost uitate nici corturile tradiționale, muzica locală sau picturile cu henna.

DSC01314

Iar Hamid e una dintre atracțiile târgului cu portretele-profil pe care le realizează pe loc. Doar cei cu nasul pe sus l-au evitat.

Iar Hamid e una dintre atracțiile târgului cu portretele-profil pe care le realizează pe loc. Doar cei cu nasul pe sus l-au evitat.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *