Am descoperit unde se mănâncă cel mai bine în Vama Veche

Scris de  |  2 Comments

Că Vama nu mai e ce a fost, o știm cu toții. Nici nu mai avea cum, pentru că dacă în comunism și imediat după nu aveai de unde să cumperi nici măcar o felie de pâine în Vamă, iar singurii care aveau voie în zonă erau clujenii universitari, acum vine cine vrea, iar restaurantele sunt la tot pasul.

Am stat în Vamă vreo cinci zile la început de sezon, când peștele n-a apucat încă se se strice în frigider, și chiar dacă nu am testat mâncarea pe la toate cârciumile, vă putem spune cu siguranță unde se mănâncă cel mai bine în Vama Veche.

Dar să începem, de la coada clasamentului nostru cu restaurantul ”La Frontieră”. Dacă ai făcut greșeala să te așezi la masă fix la ora prânzului, așteaptă-te să primești meniul după o jumătate de oră, berea după încă pe atât, iar mâncarea undeva aproape de ora cinei. Inițial, am pus serviciul prost pe seama aglomerației, dar am fost acolo și în afara ”orelor de vârf”. A fost ceva mai bine, dar tot nesatisfăcător. Plus că mâncarea e dată afară fără să fie pregătită așa cum trebuie, așa că așteaptă-te la niște mici sau fripturi crude sau la niște inele de calamari înecate în ulei.

Prețurile ”La frontieră” se mențin într-o limită decentă. O ciorbă costă 9 lei, o ceafă de porc (200g) îți scoate din buzunar 15 lei, puiul undeva pe la 25 de lei, în funcție de modul de preparare. La capitolul pește, crapul, chefalul și stavridul se învârt în zona 20-27 de lei, doar bibanul fiind ceva mai scump – 38 de lei. Midiile și rapanele costă între 20 și 27 de lei. Restaurantul servește și pizza (între 14 și 24 de lei), iar berile sunt între 5,5 și 10 lei. Dacă nu stați bine cu bugetul, ”La frontieră” e o alternativă, dar în schimb trebuie să stați foarte bine cu timpul. Sau mai bine zis cu răbdarea.

Al doilea pe listă de la coadă este ”Bolo Steak House”. Restaurantul e îngrijit, are mese și la etaj de unde se vede foarte frumos marea (dar cu semnal prost la wi-fi), iar meniul este destul de variat. Trecând peste faptul că limonada avea un gust de Helas, nici bibanul la grătar (12 lei/100g, același preț ca dorada sau chefalul) nu a fost unul care să ne dea pe spate, cu toate că aranjamentul din farfurie arăta destul de bine. Iar legumele la grătar sunt îmbibate cu oțet, ceea ce personal mi-a displăcut profund.

Nici serviciile nu sunt prea grozave. Ospătarii sunt destul de plictisiți și neatenți la mese, dar pentru că s-au mișcat ceva mai repede am decis să punem ”Bolo Steak House” înaintea ”Frontierei”. Pe meniu existau și câteva preparate ”Our specials and famous”, unde intră șnițelul gigant vienez cu cartofi prăjiți (29 de lei), ciolan de porc confiat (35 de lei) sau cocoș pitic la cuptor cu cartofi cu rozmarin (38 de lei). Cum nu le-am încercat, nu ne dăm cu părerea.

La vecinii de masă am văzut un platou arătos de hamsii cu mămăliguță (17 lei), iar crapul prăjit cu mămăliguță și usturoi costă 20 de lei. Fructele de mare sunt ceva mai speciale, cu tentacule de caracatiță în stil mediteranean (42,5 lei) sau platoul de fructe de mare pe pat de orez (37 de lei). Pentru micul dejun prețurile variază între 8 (o omletă cu șuncă și cașcaval) și 23 de lei (cheesy steak sandwich). Berea costă între 5,5 și 15 lei.

Nici ”Corsaru’” nu excelează la capitolul calitate. Platoul pescăresc pentru două persoane (hamsii, guvizi, icre – 35 de lei) a avut avantajul de a fi cald, dar cam insipid. Cel puțin icrele nu aveau nicio noimă. Peștele marinat avea și gustul și aspectul din găletușele de la Carrefour, iar salata de ton părea proaspăt scoasă din conservă.

Dar ”Corsaru’” are două mari avantaje. Oferta din meniu (cel puțin pe partea de pește) e foarte bogată, iar serviciul (cel puțin atunci când l-am frecventat) a fost impecabil. Aici găsești și pui de baltă și midii și creveți sau caracatiță, iar la plită ai calcan (20lei/100g), zargan (30lei/250g), midii (12lei/100g), rapane (12lei/100g), chefal (12lei/100g), doradă (35lei/250g) și biban (35lei/250g). La capitoul băuturi, berea se încadrează în nivelul zonei (6,5 – 12 lei), o apă costă 5 lei, iar carbogazoasele sunt 6 lei.

Restaurantul îl găsiți chiar pe plajă, undeva în partea dreaptă, înspre granița cu bulgarii. Terasa e frumoasă, cu o priveliște încântătoare, dar și cu mulți țânțari care seara te fac să îți dai palme singur. Și repet, serviciul a fost grozav. Dacă e așa tot timpul, nu avem de unde să știm.

Și am ajuns la momentul în care vă spunem care este restaurantul la care se mănâncă cel mai bine în Vama Veche. Din momentul în care am descoperit mâncarea de aici, nu am mai vrut să mergem în altă parte, așa că am întrerupt periplul din cârciumă în cârciumă.

Ei bine, locul pe care nu trebuie să îl ratați dacă mergeți în Vamă și vreți să aveți parte de o experiență culinară specială este Casa Double M. Cum intri în Vamă, a doua casă pe stânga.

Tot, dar absolut tot ce am mâncat aici, a fost mult peste media zonei. De altfel, proprietarii locului, care sunt și ospătari (el) și bucătari (ea), ne-au spus că vine lume special de prin alte zone ale țării ca să mănânce la ei, chiar dacă prețurile sunt peste medie. Iar restaurantul este pe primul loc pe Trip Advisor la capitolul recomandări în Vamă. De aceea nici nu ne-a mirat să vedem acolo foarte mulți străini care vin să mănânce.

Cele mai căutate sunt scoicile, care sunt delicioase în orice variantă: cu smântână și bacon (24 de lei), în sos de portocale (varianta gurmandă de lingi carapacele – 25 de lei), cu roșii cherry coapte (27 de lei) sau clasica cu usturoi (21 de lei). Iar scoicile crispy (28 de lei) sunt numai bune pentru o gustare intermediară.

Și pentru spaghete se vine la Casa Double M de la mare depărtare (carbonara – 20 de lei, milaneze – 23 de lei, spaghete cu scoici – 28 de lei, creveți cu spaghete – 44 de lei), dar vă recomandăm să nu treceți direct la felul doi. Supa cremă de linte, asezonată cu semințe de dovleac sau ciorba de văcuță sunt delicioase. Chiar dacă nu sunt în meniu, dacă cereți din timp s-ar putea să primiți o ciorbă de sfeclă roșie sau niște ficăței cu dovlecel și morcov demni de cele mai fine gusturi.

Iar la deserturi nu ratați rulada cu dulceață de trandafiri. Rugați, însă, un prieten să vă oprească înainte de a mânca tot platoul.

După cum spuneam, prețurile sunt mai mari decât media din Vama Veche, dar merită din plin. Chiar și la micul dejun, o omletă cu mozarella și bacon costă 16 lei, cam dublu față de alte locuri, dar și gustul e de două ori mai bun. Iar ghimbirata sigur o să vă răcorească după o zi lungă petrecută la plajă.

2 Comments

  1. George

    6 iulie 2016 at 19:46

    Iar în completare toată plaja din Vama Veche este plină de șezlonguri,dar absolut toată,pacat ca nu pot atașa o fotografie.

  2. George

    6 iulie 2016 at 19:39

    La Corsarul cred că numai vrei sa ajungi în 2016′ au niste preturi de vorbești singur.Platoul pescăresc nu mai este 35 ,a crescut la 45 ,o sticlă de vin nu coboară sub 65,o apa de 330ml 7lei,pepsi de250 7lei,si așa mai departe.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *