15 fotografii care ne reamintesc de ce iubim Parisul

Scris de  |  Un comentariu

Parisul este un oraș care a trecut prin multe încercări de-a lungul timpului. Au fost revoluții și războaie care l-au măcinat, de la celebra Bătălie pentru Paris din 1814 până la ocupația nazistă din timpul celui de-al doilea război mondial. Acum o serie de atacuri teroriste au lăsat în urmă peste 120 de morți și câteva sute de răniți.

Dar așa cum Parisul a fost capabil să treacă și în alte dăți peste vicisitudinile istoriei, cu siguranță că va face la fel și acum și nu se va lăsa doborât de teroriști, pentru că ideea de libertate, egalitate, fraternitate, este mult mai puternică decât orice atac armat.

Iar parizienii știu că dacă vor lăsa panica să le intre în suflete, învingători sunt teroriștii, cei care plini de ură încearcă să transforme frumosul în urât, bucuria în spaimă și tristețe și lumina în întuneric.

Pentru a ne aminti de frumusețea ”Orașului luminilor”, National Geographic a publicat pe siteul său o galerie de 15 fotografii din arhiva sa, realizate în diferite perioade, care ne reamintesc de ce iubim și vom iubi mereu Parisul.

Turnul Eiffel la împlinirea a 100 de ani - foto National Geographic

Turnul Eiffel la împlinirea a 100 de ani – foto National Geographic

Atmosferă liniștită într-o cafenea din districtul Marais - foto National Geographic

Atmosferă liniștită într-o cafenea din districtul Marais – foto National Geographic

Priveliște a fluviului Sena - 2013 - foto National Geographic

Priveliște a fluviului Sena – 2013 – foto National Geographic

o femeie citește pe băncile din Grădinile Luxemburg în 2007 - foto National Geographic

o femeie citește pe băncile din Grădinile Luxemburg în 2007 – foto National Geographic

Un taxi în culori vii trece prin fața Muzeului Luvru în 2011 - foto National Geographic

Un taxi în culori vii trece prin fața Muzeului Luvru în 2011 – foto National Geographic

Vitraliile de la Saint Chapelle prezintă peste 1,000 de scene admirate de vizitatori în 1968 - foto National Geographic

Vitraliile de la Saint Chapelle prezintă peste 1,000 de scene admirate de vizitatori în 1968 – foto National Geographic

Artificiile luminează Palais de Chaillot de Ziua Bastiliei în 1986 - foto National Geographic

Artificiile luminează Palais de Chaillot de Ziua Bastiliei în 1986 – foto National Geographic

”Un stil pur franțuzesc și o atmosferă de roman”, scria National Geographic despre Notre Dame în 1989

”Un stil pur franțuzesc și o atmosferă de roman”, scria National Geographic despre Notre Dame în 1989

O scurtă pauză de lucru într-o cafenea - foto National Geographic 1997

O scurtă pauză de lucru într-o cafenea – foto National Geographic 1997

Île de la Cité - una dintre cele două insule naturale de pe Sena - foto National Geographic 1968

Île de la Cité – una dintre cele două insule naturale de pe Sena – foto National Geographic 1968

Trafic pe Champs Elysees în 1972 - foto National Geographic

Trafic pe Champs Elysees în 1972 – foto National Geographic

Gânditorul lui Auguste Rodin poate fi vizitat la Muzeul Rodin din Paris - foto National Geographic

Gânditorul lui Auguste Rodin poate fi vizitat la Muzeul Rodin din Paris – foto National Geographic

Un grup de prieteni sărbătorește sfârșitul școlii cu o croazieră pe Sena la finalul anilor 80 - foto National Geographic

Un grup de prieteni sărbătorește sfârșitul școlii cu o croazieră pe Sena la finalul anilor 80 – foto National Geographic

Intrarea, la un moment dat controversată, acum iconică, a Muzeului Luvru. Foto National Geographic 2005

intrarea, la un moment dat controversată, acum iconică, a Muzeului Luvru. Foto National Geographic 2005

Un comentariu

  1. Kaylan

    24 aprilie 2017 at 04:44

    . Your favorite reason appeared to be on the internet the easiest thing to be aware of. I say to you, I definitely get annoyed while people think about worries that they just don’t know about. You managed to hit the nail upon the top as well as defined out the whole thing without having sifecefde-ts , people could take a signal. Will probably be back to get more. Thanks

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *